Aviația israeliană atacă din nou Siria

Cel puțin trei locații au fost vizate în raidul din noaptea trecută, iar atacul se pare că a fost unul de amploare. Instalațiile lovite reprezentau baze ale apropiaților Iranului, inclusiv miliția Hezbollah. În felul acesta, Israelul le-a trimis un semnal de avertizare iranienilor, chiar în ziua în care ei au anunțat că au depășit limita uraniului îmbogățit, permisă de acordul nuclear. Una dintre rachetele antiaeriene siriene, care și-a greșit ținta, a explodat în Cipru, la nord de Nicosia, într-o zonă muntoasă – lucru fără precedent. De aici înainte lucrurile pot lua oricând o turnură majoră, spre războaiele viitorului, începând cu atacul ce va duce la distrugerea Damascului și continuând cu invazia coaliției lui Gog. Tot în această perioadă este de așteptat ca Domnul să-Și cheme Biserica acasă. Maranata! Vino, Doamne Isuse!

15 oameni, inclusiv patru civili, au fost ucişi în urma unui atac al armatei israeliene în oraşul Sahnaya, situat la sud de Damasc, potrivit presei arabe.

Avioane militare israeliene au lansat rachete care au vizat poziţii militare siriene în oraşul Homs şi la periferia Damascului, într-un atac în care au fost ucişi cel puţin patru civili şi răniţi alţi 21. Armata siriană a anunțat că apărarea aeriană din Siria s-a confruntat cu atacul, care a fost lansat din spaţiul aerian libanez.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene, întrebat despre acest atac, a declarat: „Nu comentăm astfel de informaţii”.

”Un obiect care a lovit în cursul nopţii de duminică spre luni teritoriul din nordul insulei Cipru pare să fi fost o rachetă rusească”, a declarat luni ministrul de externe al Republicii Turce a Ciprului de Nord (RTCN, recunoscută doar de Ankara).

”Prima evaluare arată că o rachetă de fabricație rusească, parte a sistemului de apărare antiaeriană S-200, care a fost activat astă-noapte împotriva unei lovituri aeriene, şi-a terminat deplasarea şi a căzut în ţara noastră după ce şi-a ratat ţinta”, a scris Ozersay pe o reţea socială.

Potrivit un responsabili ciprioţi turci, obiectul a căzut într-o nouă muntoasă la nord de Nicosia, dar nu s-a înregistrat niciun rănit. Explozia a avut loc în jurul orei 01.00, în zona Tashkent, cunoscută şi ca Vouno, la circa 20 km nord-est de Nicosia. În urma impactului, care s-a auzit la kilometri depărtare, s-a declanşat un incediu, iar autorităţile au evacuat mai multe locuinţe.

2 comentarii

  1. Pace frate Aurel,

    Multumesc mult pentru-ca putem fi informați via e-mail despre tot ce se întâmplă în jurul Israelul-lui și despre fenomene anormale care au loc în mod neobișnuit în jurul lumii, și nu numai !
    Domnul sa va rasplateasca munca neobosită atît D-vs, cît și tuturor care ajuta aceasta lucrare și misiune !!

    Maranatha !!!

    Cu prețuire și respect

    Sora Dorina

    Apreciază

  2. Aveti sustinere in rugaciune din partea mea si a familiei mele, in aceasta lucrare de trezire pe care ati inceput.o. Ca frati , intelegem cu ceea ce va luptati, ca frati ne bucuram de fiecare data cand apare pe net cate o stire sau o predica spusa de fratele Aurel…socotim ca este inca o victoriepe care Domnul ne.a dat.o si stim ca sunt suflete care s.au trezit ascultand predicile fratelui Aurel! Domnul sa va binecuvinteze cu mare putere si har, si noi ca familie crestina am inteles ca trebuie sa ne luptam in rugaciune pentru castigarea pentru cer a sufletelor semenilor nostri! Multumim! Maranatha!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s