Cutremur în California de Ziua Americii

Nu poate fi doar o simplă întâmplare, ci o atenționare din partea lui Dumnezeu. Se pare că este cel mai puternic cutremur din ultimii 20 de ani, dar, din fericire, a avut epicentrul într-o zonă mai puțin locuită. Harul lui Dumnezeu trimite judecăți de avertizare în mod specific, la date exacte, în așa fel încât nimeni să nu aibă nicio scuză. Domnul să aducă cercetarea Sa peste această națiune, dar și peste a noastră!

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade s-a produs, joi, în statul american California, fiind simţit puternic în oraşul Los Angeles, a anunţat Institutul de Geofizică din SUA (USGS).

Cutremurul a avut loc joi la ora locală 10.33, în zona Văii Searles, în statul american California, la adâncimea de doar 8,7 kilometri și a durat 30 de secunde. Epicentrul seismului a fost la 13 kilometri de localitatea Trona, la 100 de kilometri de oraşul Barstow, la 176 de kilometri de San Bernardino şi la 195 de kilometri de Los Angeles.

Serviciul de urgențe 911 a fost depășit de numărul mare de apeluri primite, cauzate îndeosebi de atacurile de panică. Acesta este cel mai mare cutremur înregistrat în California, după cel de 6,6 grade Richter, din 1994, din orașul Northridge, care a cauzat zeci de victime și pagube de miliarde de dolari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s