Un nou val de căldură extremă afectează Europa

Este al doilea val major de căldură, după cel de la sfârșitul lunii iunie, care a fost declarată cea mai caldă lună din istoria continentului. În mod ciudat, la noi în țară a fost răcoare în multe zone, iar noaptea chiar frig. Potrivit oamenilor de știință, de vină este tot ,,încălzirea globală”, însă noi putem vedea clar cum Dumnezeu avertizează în legătură cu judecata ce este gata să înceapă.

Temperaturi record au fost înregistrate miercuri în Belgia, Olanda şi Germania, însă, potrivit meteorologilor, ce este mai rău urmează joi în Europa Occidentală.

„Nou record de temperatură în Germania! Cu 40,5 grade Celsius, recordul precedent de 40,3 grade Celsius (Kitzingen, 5 iulie 2015) pentru întreaga Germanie, a fost doborât astăzi la Geilenkirchen!”, a anunţat miercuri seară pe Twitter serviciul meteorologic german. 

În Olanda, în cursul după-amiezii, mercurul din termometre a urcat până la 38,8 de grade Celsius la Gilze Rijen, în sud, şi până la 39,2 grade Celsius la Eindhoven. Cel mai recent record data din 1944, când au fost 38,6 grade Celsius, potrivit institutului regal de meteorologie. Temperatura este atât de ridicată încât metalul de pe unele poduri din Amsterdam şi Haarlem îşi modifică forma, iar angajaţii municipali pulverizează apă pentru a le răci. 

Şi în Belgia, unde a fost declanşat în premieră ”codul roşu” de caniculă, a fost înregistrat un record istoric. O temperatură de 39,9 grade Celsius a fost consemnată, miercuri, la baza militară Kleine-Brogel din nord-est, a indicat David Dehenauw de la institutul regal de meteorologie din Belgia. Aceasta este „cea mai ridicată temperatură de la începutul observaţiilor, în 1833”, a subliniat el. 

În Franţa, nivelul de avertizare de caniculă, până acum „portocalie” în majoritatea teritoriului, a fost ridicată la „roşu” în partea de nord, inclusiv în capitală. Temperaturile ar putea depăşi 40 de grade Celsius în nord-estul țării şi ar putea ajunge până la 43 de grade Celsius la nivel local.  Ce este mai rău urmează, au avertizat meteorologii care au prognozat o nouă creştere a temperaturilor până vineri. Astfel, ar putea veni rândul Parisului să doboare, joi, recordul de căldură stabilit în 1947 – 40,4 grade Celsius.

În Germania, întreaga ţară este sub incidenţa unei alerte de caniculă. Seceta afectează toate regiunile, în special partea de nord a ţării, iar fermierii, la fel ca anul trecut, se aşteaptă la rezultate catastrofale în agricultură. Valori de temperatură şi mai ridicate sunt prognozate pentru ziua de joi, când mercurul ar putea urca în termometre până la 41 de grade Celsius, depăşind recordul înregistrat în 2015 în Bavaria, de 40,3 grade Celsius. 

Şi în Marea Britanie ”ar putea fi depăşit recordul de caniculă din iulie, de 36,7 grade Celsius, şi există chiar şi posibilitatea de a doborî recordul absolut, de 38,5 grade Celsius”, a indicat serviciul britanic de meteorologie.

Autorităţile din Luxemburg au anunţat că vor declanşa o alertă roşie de caniculă. Şi Italia este afectată de căldura extremă, iar autorităţile au ridicat miercuri alerta la nivelul 3 („buletin roşu”) pentru cinci oraşe – Bolzano, Brescia, Florenţa, Perugia şi Torino. 

Jumătate din teritoriul Elveţiei se află sub alertă portocalie de caniculă, iar serviciul naţional de meteorologie din această ţară prognozează o „dezgheţare importantă în zonele montane înalte”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s