Secretarul general al ONU face o avertizare privind cei patru „Călăreți ai Apocalipsei” care amenință lumea

În ultima vreme tot mai mulți lideri mondiali citează Apocalipsa ca pe un scenariu posibil pentru viitorul apropiat. Prezența tot mai frecventă a dezastrelor naturale, precum și marile probleme sociale cu care se confruntă umanitatea îi fac pe conducătorii lumii să prevadă un viitor sumbru, în lipsa unor măsuri concrete pentru „salvarea omenirii”. Trebuie observat însă că toți aceștia nu fac o conexiune între cartea Apocalipsei și Cel care i-a dictat-o lui Ioan: Domnul nostru Isus Hristos. În plus, scenariile prevăzute de ei nu sunt cele din profeția zilelor finale, ci unele diferite, adaptate curentului progresist și societății marcate de ateism.

Cu toate acestea, Apocalipsa se va împlini ad-literam și nimeni nu va putea opri desfășurarea evenimentelor. Primul călăreț va fi chiar „omul fărădelegii” – anticrist, iar apariția sa va introduce în scenă cei 7 ani ai judecății desăvârșite venite de la Dumnezeu. Înainte de aceasta, există însă o posibilitate de scăpare, pentru toți cei ce se întorc la Dumnezeu cu pocăință și credință, primind iertare de la El și devenind copii ai Săi. Domnul va veni curând să ia în Casa Tatălui pe cei ce sunt ucenicii Lui, înainte de revărsarea mâniei sfinte. Ești unul dintre aceștia?

Citate dintr-un articol apărut în presa internațională:

Cei patru „Călăreți ai Apocalipsei” care amenință lumea în secolul XXI sunt tensiunile geopolitice, schimbările climatice, neîncrederea globală tot mai mare și abuzul noilor tehnologii, după cum a subliniat secretarul general al ONU, António Guterres, în timpul unui discurs în fața Adunării Generale.      

”Primul călăreț ia chipul celor mai mari tensiuni geostrategice globale la care am asistat în ultimii ani”, a spus Guterres. Potrivit secretarului general, din cauza acestor tensiuni apar noi conflicte, atacuri teroriste – care provoacă tot mai multe victime – în timp ce amenințarea nucleară crește. „Mai mulți oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele din cauza războiului și a persecuțiilor, acum mai mult decât oricând de la al doilea război mondial”, a spus acesta.     

Potrivit lui Guterres, al doilea călăreț ar fi reprezentat de criza climatică ce amenință planeta. În acest sens, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite a amintit că temperaturile continuă să crească și că „un milion de specii sunt în pericol de dispariție, în scurt timp”. „Lumea noastră se apropie de punctul în care nu va mai putea da înapoi”, a avertizat el.  

Al treilea călăreț ar putea fi „profunda neîncredere globală, în continuă creștere”. După cum a amintit directorul organizației internaționale, încrederea în instituțiile politice scade, femeile cer egalitate și denunță violența și discriminarea, în timp ce numărul persoanelor ostile față de refugiați și de imigranți crește. El a mai subliniat că două din trei persoane trăiesc în țări în care discriminarea a crescut, potrivit unui raport recent al ONU.  

În cele din urmă, Guterres a făcut referire și la partea întunecată a lumii digitale, drept a patra amenințare: „În ciuda beneficiilor enorme, noile tehnologii sunt abuzate pentru a comite infracțiuni, a incita la ură, pentru a falsifica informații, a oprima și exploata oamenii și pentru a le invada confidențialitatea”, a declarat secretarul general. „Progresele tehnologice înaintează mai repede decât capacitatea noastră de a le răspunde sau chiar de a le înțelege”, a adăugat el.    

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s