Vremuri profetice – Martie, 2020

Cât despre vremuri și soroace, n-aveți trebuință să vi se scrie, fraților.
Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea.
Când vor zice: „Pace și liniște!”, atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.
Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț.
Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului.
De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji. (1Tes.5:1-6)

– Deși nu ne este dat să știm datele exacte ale evenimentelor viitoare, ne este indicat foarte clar faptul că Domnul va veni pe neașteptate;

– Cât de potrivite ar fi condițiile create de noua epidemie, cu multe țări care au străzile pustii, pentru venirea Lui „ca un hoț”, fără a fi anticipat și, mai ales, fără a fi remarcat?

– Dacă Domnul Și-ar lua Biserica acasă acum, câți își vor da seama de ceea ce s-a petrecut?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s